Lucian Blaga (6)

STALACTITA

Tăcerea mi-este duhul -
şi-ncremenit cum stau şi paşnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare
că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
în care cerul este bolta.
Lin,
lin,
lin - picuri de lumină
şi stropi de pace - cad necontenit
din cer
şi împietresc - în mine.

**

ESTALACTITE

Minha alma está tomada de silêncio –
e com esta quietude me espanto
contemplando imóvel,
confundo-me
estalactite em gruta profunda,
sob abóbada celeste.
Pouco
a pouco,
lento – frestas luminosas
e gotas de paz caem vazias
do céu
petrificando-se – em mim.


(trad. joão monteiro)