Emoção de outono, de Nichita Stănescu

Emoţie de toamnă 

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
 
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
 
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

**

Emoção de outono

Chegou o outono, e me preenche o coração

com a sombra de um arbusto, ou melhor, com tua sombra.                                         

                 

Às vezes, temo nunca mais te encontrar,

temo que me cresçam asas para tocar as nuvens,

que te vais esconder em outros olhos,

e que irei cerrá-los com uma folha de absinto.

                                  

Assim, acerco-me das pedras e me calo,

apodero-me das palavras e as afogo no mar.

Assobio à lua e a sufoco, para refazê-la

com um amor maior. 

(trad. joão monteiro)