Lucian Blaga

Întoarcere

Lângă sat iată-mă iarăşi,

prins cu umbrele tovarăş.

Regăsescu-mă pe drumul

începutului, străbunul.

Câte-s altfel – omul, leatul!

Neschimbat e numai satul,

dup’ atâţi Prieri şi toamne

neschimbat ca Tine, Doamne.

Aur scutură alunul.

Fluier zice. Cade fumul.

Greerii părinţilor

mulcom cântă, mulcom mor.

Cu aroma-i ca veninul

aminteşte-mi-se-arinul.

Mult mă mustră frunza ‘ngustă.

Vântul lacrima mi-o gustă.

(1942)

                                              

***

 Regresso

                                              

Eis que retorno a meu povoado,

sob sombras companheiras.

Volto ao início da jornada,

a meu caminho ancestral.

           

Quanta mudança – homens e ciclos!

Mas o mesmo sítio, inalterado

após tantos Abris e outonos

permanente como Ti, Senhor.      

Luzem de ouro as aveleiras.

Anunciam flautins. O fumo paira.  

Em torno do lar,

doces estrilos, cantos que mínguam.

O aroma inebria

como odor de bétulas.  

                                               

As folhas esgarçam, e me constrinjo.

Venta, e me entorpecem as lágrimas.      

(trad. joão monteiro)